O nou execuție în masă făcută în Irak de gruparea Statul Islamic. Fotografii au fost publicate pe internet

O nou execuție în masă făcută în Irak de gruparea Statul Islamic. Fotografii au fost publicate pe internet
Publicat: 16/12/2014, 07:53
Actualizat: 04/09/2017, 04:42

Locuitori au confirmat pentru AFP că o execuție a avut loc într-un sens giratoriu, la aproximativ șase kilometri est de Tikrit, în jurul orei locale 15.30 (14.30, ora României).

Trei fotografii, publicate pe un forum jihadist și rețelele de socializare arată execuția celor 13 bărbați, îmbrăcați în salopete portocalii.

În prima imagine apar 11 bărbați îngenuncheați, cu capetele plecate, în timp ce în spatele fiecăruia dintre ei se află un om înarmat, îmbrăcat în negru și cu fața ascunsă. În fundal se află un steag negru SI.

În a doua imagine bărbații înarmați își agită armele după execuție, iar a treia arată un grup de persoane, inclusiv copii, aflate în apropierea a 13 cadavre, care au fost târâte din sensul giratoriu în drum.

Potrivit localnicilor, bărbații executați erau combatanți tribali sunniți care se opun Statului Islamic.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Caz BIZAR în lume: nu a mai mâncat și băut timp de 16 ani! I-a...
"Unul era foarte grav". Filmul accidentului din Timiş în care 6 pompieri au ajuns la...
VIDEO Detalii șocante după uciderea fetiței de 8 ani din Botoșani. De ce s-a întors...
Cât costă un prânz de 2 persoane, la o tavernă din Grecia! „Cei care vor...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
O NOUĂ TAXĂ pentru posesorii de mașini. În curând, va deveni OBLIGATORIE
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul...
Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit într-un...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Astronomii au descoperit un mini-Neptun într-un sistem stelar binar
×